Hoțul l-a amenințat pe bătrânul în vârstă de 88 de ani și i-a cerut banii, după care l-a lovit. Pensionarul l-a urmărit însă pe infractorul mascat până în bucătărie, unde i-a aplicat o corecție cu bastonul.
În ciuda faptului că hoțul l-a rugat să nu-l lovească, bătrânul l-a alergat prin casă și l-a pedepsit pentru fapta sa.
Poliția încearcă acum să dea de urma spărgătorului de case, care a dat bir cu fugiții. Bull, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a spus că nu va ceda niciodată în fața hoților. „Era miezul nopții când am auzit un zgomot și m-am ridicat să văd ce se petrece. Am coborât scările și am dat nas în nas cu hoțul. M-a lovit și eu l-am urmărit până în bucătărie, unde l-am bătut cu bastonul. Cred că a fost la fel de surprins ca și mine. Nu am dorit decât să plece din casa mea și m-a rugat să nu-l bat, dar am făcut-o. Aș vrea să-l întâlnesc într-o situație de la egal la egal. Acest individ face parte din categoria celor mai josnici”, a povestit bătrânul.
foto: captură Daily Mail
Bull, care are 11 nepoți, 18 stră-nepoți și un stră-stră-nepot, a suferit câteva răni minore în urma altercației cu hoțul, întâmplarea petrecându-se în noaptea de duminică.
Pensionarul curajos, care are probleme cu inima, a declarat că nu ar ezita să repete isprava, pentru a-și apăra casa. „Bătrânul nu vede bine și hoțul l-a rănit ușor în timpul intrării prin efracție. Din fericire, rănile sale se vor vindeca. Domnul Bull este curajos, dar aceasta a reprezentat o experiență nedorită pentru el. Infractorul nu a furat nimic din casă, dar trebuie să-l prindem pentru a evita o asemenea situație pe viitor”, a declarat Richard Hall, detectiv în cadrul Poliției din West Midlands.